Unelte utilizator

Unelte site


mandriva:ghid:sectiunea_3


Sectiunea 1
Sectiunea 2

Consola, prietenul nostru cel mai bun!

Probabil vă întrebați: - Dacă am interfață grafică la ce îmi mai trebuie consola? Iată un set de motive pentru care, în unele situații, ați alege (sau ați fi obligat) să folosiți consola:

  • multe lucruri se pot face mai repede decât în mod grafic;
  • puteți face unele operații ce nu pot fi efectuate în mod grafic;
  • unele aplicații rulate din consolă (fie ele chiar și aplicații grafice) pot fi personalizate mai bine cu parametri decât opțiunile din meniuri;
  • atât consola cât și interfața grafică sunt doar niște aplicații care oferă o metodă de comunicare între utilizator și calculator. Diferența este (în afară de aparență - text/grafic) că interfață grafică s-ar putea să nu funcționeze din diverse motive, cum ar fi probleme de drivere video sau probleme cu aplicația în sine, consola însă funcționează tot timpul;
  • prin consolă puteți afla mai multe detalii despre sistemul dumneavoastră în pofida interfeței grafice;
  • prin consolă aveți acces mai larg la configurația sistemului…

Lista ar putea continua pe multe pagini, dar scopul acestui capitol nu este să vă convingem cât de benefică este consola, ci mai degrabă o inițiere în tainele ei. Nu vă vom prezenta un dicționar de comenzi, ci vom prezenta doar câteva lucruri utile cu cât mai multe exemple. Astfel veți afla informații despre:

  • accesarea modului text;
  • ce înseamnă consolă;
  • ce înseamnă shell;
  • modul de folosire a shell-ului bash;
  • sistemul de fișiere și foldere (directoare);
  • folosirea unui file manager în mod text pentru operații cu fișiere și foldere;
  • cum să vizualizați conținutul unui fișier;
  • cum să faceți căutări rapide în rezultatele returnate de o comandă;
  • cum să verificați ce procese/programe rulează pe sistem, cât consumă fiecare din resursele sistemului și cum să le opriți;
  • cum să aflați mai multe despre sistemul vostru;
  • unde se ascund fișierele de configurare ale diferitelor componente hard și soft;
  • cum să faceți un program să ruleze la pornirea sistemului;
  • cum accesați manualul inclus în Linux pentru o aplicație anume;
  • cum să rulați aplicații grafice cu parametri speciali (ex. mplayer);
  • cum să vă accesați calculatorul de la distanță având control deplin asupra lui;
  • alte referințe on-line.

Toate aceste puncte vor fi detaliate în cele ce urmează. Limbajul și explicațiile vor fi progresive, astfel încât dacă nu sunteți familiarizați cu consola citiți fiecare punct pe rând. Toate descrierile ce urmează presupun că rulați Mandriva Linux și aveți interfața grafică pornită.

a) Accesarea modului text

În orice sistem Linux aveți la dispoziție cel puțin 6 (sase) console exclusiv în mod text și un număr nelimitat de console în ferestre din cadrul interfeței grafice, consola 7 (mai nou și consola 8) este implicit dedicată interfeței grafice. Consola 12 este de obicei asignat automat logurilor.

Accesarea celor 6 console exclusiv text le puteți face astfel:

  • dacă vă aflați în interfața grafică, apăsați una din combinațiile: ALT+CTRL+F1 sau F2 până la F6. Odată ajunși în mod text, vi se va prezenta un „Login:“, introduceți numele utilizatorului și apăsați ENTER. Imediat vi se va cere parola, o introduceți și apăsați ENTER. ATENȚIE: când introduceți parola, pe ecran nu se afișează nici text și nici steluțe;
  • dacă vă aflați deja în mod text, puteți accesa celelalte console cu ALT+F1…F6;
  • revenirea în mod grafic se face cu combinația de taste ALT+F7.

Există și posibilitatea declarării mai multor console, maximum 12 în principiu.

b) / c) Definire CONSOLĂ și SHELL

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă fiecare vom recurge la un simplu grafic:

CONSOLĂ și TERMINAL sunt sinonime. În diferite documentații veți putea găsi varianta prescurtată a termenului „terminal“ sub forma prescurtată „term“. Consola sau terminalul - în continuare ne vom referi la acești termeni folosind termenul consolă - are scopul de a oferi o interfață între sistem și periferice cum ar fi tastatura, mouse, monitor, porturi ale computerului. Consola nu e responsabilă pentru driverele aferente, doar cu folosirea lor. SHELL-ul este responsabil pentru interfațarea cu utilizatorul. Adică este responsabil de acceptarea unui set de comenzi specifice lui, rularea programelor în mod text și prezentarea rezultatelor.

Exemple de console: cea mai folosită consolă în zilele noastre se numește “xterm“ pentru modul exclusiv text, iar ca și console sub interfața grafică menționăm doar câteva dintr-o listă foarte lungă: Konsole, Eterm, Yakuake, Aterm, Gterm … etc. Exemple de SHELL-uri: primul shell avea numele … “shell“ prescurtat în “sh“, o rescriere a acestuia cu foarte multe îmbunătățiri a dat naștere la ceea ce este azi cel mai folosit shell, numit “bash“, adică “Bourn Again Shell“. Alte shelluri: csh, zsh etc.

De-a lungul exemplelor și explicațiilor ce vor urma se va folosi consola “xterm“ și shellul “bash“. În cazuri excepționale se va menționa varianta folosită.

d) Modul de folosire a shellului BASH

Bash oferă utilizatorului pe lângă interfața cu sistemul și bazele unui limbaj de programare interpretat (script) propriu. Implicit, utilizatorul primește un prompter de genul:

[tux@localhost ~]$

În exemplu distingem următoarea sintaxă:

[<UTILIZATOR>@<NUME_CALCULATOR> <FOLDER_CURENT>]$

Semnul tilda (~) indică tot timpul folderul home al utilizatorului. În exemplul de mai sus, acesta va indica /home/tux. Dacă un utilizator este nesigur în ce folder se află sau din motive diferite vrea să afle întreaga cale a folderului curent, se poate folosi comanda „pwd“.

[tux@localhost ~]$ pwd
/home/tux

Evident fiecare comandă este urmată de tasta Enter pentru a fi rulată. Rezultatul oricărei comenzi se afișează începând din rândul următor. Există posibilitatea rulării mai multor comenzi scrise într-o singură linie. Pentru acest lucru se folosesc operatorii de concatenare ale acestora în funcție de operația dorită:

* executarea a două sau mai multe comenzi independent una de alta și pe rând:

[tux@localhost ~]$ pwd; ls -l

Exemplul execută comanda „pwd“, după care execută comanda „ls“ cu opţiunea “-l“ (descrierea comenzilor nu este relevantă în acest moment).

Se observă că cele două comenzi sunt despărțite de semnul “;“ (punct și virgulă).

* executarea a două sau mai multe comenzi în asa fel încât următoarea comandă să se aplice asupra rezultatului comenzii precedente:

[tux@localhost ~]$ cat ~/.mplayer/config | grep subcp

Cele două comenzi în acest caz sunt „cat ~/.mplayer/config“ şi „grep subcp“, fiecare cu parametrii ei.

Se observă că cele două comenzi sunt despărțite de semnul „|“ (bară verticală). Dacă cea de a doua comandă nu poate citi direct de la „standard-input“ se poate folosi comanda „xargs“ ce transforma standard input în argumente. Sintaxa va fi ceva de genul prima_comanda | xargs a_doua_comanda .

* executarea celei de a doua comenzi asupra rezultatului comenzii precedente numai dacă prima s-a terminat cu succes (fără eroare): Se folosește semnul “&&“ pentru concatenare. Remarcați că se pune dublat.

* executarea celei de a doua comenzi asupra rezultatului comenzii precedente dacă acesta returnează o eroare (stare de ieșire diferită de zero): Se folosește semnul „||“, adică două bare verticale. Un exemplu util pentru acest operator ar fi o comandă combinată care să creeze un folder numai în cazul în care acesta nu există:

[tux@localhost ~]$ cd tmp/a/b/c || mkdir -p tmp/a/b/c

În ceea ce privește posibilitățile de scripting ale BASH vom menționa doar că acesta prezintă toate elementele clasice ale unui limbaj de programare: if, when, do, until, switch, for, etc. Mai multe detalii despre folosirea BASH puteți afla prin comanda:

[tux@localhost ~]$ man bash

În mod asemănător puteți afla informații suplimentare despre comenzi folosind comanda „man“ urmat de numele comenzii sau programului. Dacă nu găsiți informații pentru comanda/programul respectiv, un alt sistem de informații vă stă la dispoziție, numit „info“. Încercați să rulați comanda „info date“ pentru a afla tot ce știe să facă respectiva comandă „date“.

e) Sistemul de fişiere şi foldere (directoare)

Sistemul de operare Linux se bazează pe ideea că „totul este un fișier“. Este foarte important ca un utilizator Linux să înțeleagă sistemul de fișiere, pentru că astfel va înțelege mult mai bine logica de funcționare a sistemului. Tratând totul ca fișier se ușurează munca în foarte multe situații și se asigură o securitate ridicată sistemului.

Ce este de fapt acest „tot“? Cuprinde folderele, perifericele, porturile, comunicările, partițiile de harddisk și toate componentele calculatorului, configurațiile programelor, etc. Astfel, de exemplu mouse-ul este văzut de sistem ca un fișier (/dev/mouse). Acest fișier este periodic citit de sistem pentru a urmări comenzile de la mouse.

Sistemul de fișiere și foldere este ordonat ierarhic, sub forma unui arbore. Rădăcina sistemului este “/“ (marcat cu semnul împărțirii) - numit în engleză „root“ (a nu se confunda cu utilizatorul root - adică administrator al sistemului). Toate folderele, subfolderele, fișierele etc. se află într-o ramură logică pornită de la rădăcină (root). Ramificațiile sunt împărțite de asemenea de semnul “/“. Astfel, linia:

/home/tux/fisier

se poate interpreta astfel (din stânga spre dreapta):

  • / - rădăcina;
  • home - un folder;
  • / - despărțitor foldere;
  • tux - subfolder;
  • / - despărțitor foldere;
  • fisier - numele fișierului.

Fișierele (și aici mă refer și la foldere) au un set de atribute împărțite pe 3 categorii în funcție de „proprietarul“ fișierului. Atributele de bază se referă la drepturile de citire, scriere și executare ale unui fișier, separat pentru cele trei nivele de proprietate: owner (proprietar), group (grup) și other (alții). Un fișier cu atributul „d“ este un folder (adică director).

Datorită acestui sistem, fișierele nu au extensii în Linux. În Windows, se știe că un fișier care se termină cu .exe este executabil. În Linux orice fișier setat cu drept de execuție este tratat ca executabil. „Extensiile“ .xyz găsite în fișiere pe Linux practic fac parte din numele fișierului și au scop pur orientativ. De exemplu, un fișier ce se termină cu .odt este un document OpenOffice. În continuare sistemul poate lua unele decizii în funcție de acesta, cum ar fi pornirea OpenOffice care să deschidă fișierul .odt indicat de utilizator.

Propun în continuare un mic exercițiu pentru a vă familiariza cu comenzile de bază aferente lucrului cu fișiere.

* schimbăm folderul curent într-unul temporar:

[tux@localhost ~]$ cd tmp/

* creăm un folder numit „exemplu“:

[tux@localhost tmp]$ mkdir exemplu

* schimbăm folderul curent în cel nou creat (comanda cd - change directory):

[tux@localhost tmp]$ cd exemplu

* observăm structura, cum se schimbă datele informative din interiorul parantezelor drepte. Comanda pwd ne arată toată calea, pe când în parantezele drepte se vede doar directorul curent:

[tux@localhost exemplu]$ pwd
/home/tux/tmp/exemplu

* cu ajutorul comenzii „echo“ creăm un fișier nou numit „fișier_text“, cu conținutul „exemplu_text“:

[tux@localhost exemplu]$ echo "exemplu_text" > fisier_text

* ne mutăm curent cu un director mai sus, acest lucru se semnalează prin “..“:

[tux@localhost exemplu]$ cd ../

* creăm folderul „exemplu2“:

[tux@localhost tmp]$ mkdir exemplu2

* dacă o comandă este scrisă parțial și se apasă tasta TAB, se afișează toate posibilitățile, ca mai jos, în urma lui „cd exe“ s-a apăsat TAB, sistemul a afișat posibilitățile „exemplu/ exemplu2/“, acestea două fiind singurele foldere care încep cu „exe“ și se afla în folderul curent „tmp“:

  [tux@localhost tmp]$ cd exe
  exemplu/  exemplu2/

* s-a schimbat folderul curent în „exemplu2“:

[tux@localhost tmp]$ cd exemplu2

* se copiază fișierul creat din folderul „exemplu“ în „exemplu2“. Metoda de folosire a căii a fost următoarea: “../exemplu/fisier_text“, adică fişierul „fişier_text“ din subfolderul „exemplu“ situat cu un folder deasupra “..“. Destinația a fost exprimată ca și folderul curent “./“

[tux@localhost exemplu2]$ cp ../exemplu/fisier_text ./

* listăm conținutul folderului curent, în care se observă fișierul proaspăt copiat .

  [tux@localhost exemplu2]$ ls -al
  total 12
  drwxr-xr-x  2 tux tux 4096 2008-02-26 16:59 ./
  drwx------ 10 tux tux 4096 2008-02-26 16:59 ../
  -rw-r--r--  1 tux tux   13 2008-02-26 16:59 fisier_text

Interpretarea rezultatului listării conținutului folderului (comanda de mai sus):

  • total 12 - adică 12 rezultate găsite
  • drwxr-xr-x 2 tux tux 4096 2008-02-26 16:59 ./ - adică
  • d - director;
  • rwx - citire/scriere/executare pentru proprietar;
  • r-x - citire/executare pentru grup;
  • r-x - citire/executare pentru alții;
  • 2 - numărul elementelor (folderul în sine + fișierul nostru);
  • tux - proprietar;
  • tux- grup;
  • 4096 - mărime folder. Valoare implicită pentru foldere.
  • 2008-02-26 16:59 - data și ora creării;
  • ./ - numele, adică folderul curent.
  • drwx—— 10 tux tux 4096 2008-02-26 16:59 ../
  • d - director;
  • rwx - citire/scriere/executare pentru proprietar;
  • — - nici un drept pentru grup;
  • — - nici un drept pentru alții;
  • 10 - numărul elementelor;
  • tux- proprietar;
  • tux - grup;
  • 4096 - mărime folder. Valoare implicită pentru foldere.
  • 2008-02-26 16:59 - data și ora creării;
  • ../ - numele, adică folderul de deasupra.
  • -rw-r–r– 1 tux tux 13 2008-02-26 16:59 fisier_text
  • - - adică NU este director;
  • rw- - citire/scriere pentru proprietar;
  • r– - citire pentru grup;
  • r– - citire pentru alții;
  • 1 - numărul elementelor (un singur fișier);
  • tux- proprietar;
  • tux- grup;
  • 13 - mărime fișier, exprimat în bytes;
  • 2008-02-26 16:59 - data și ora creării;
  • fisier_text - numele fișierului.

Mai menţionez câteva comenzi utile:

  • rm - pentru ștergere fișier.
  • mv - pentru mutare sau redenumire fișier.
  • rename - tot pentru redenumire.
  • rmdir - pentru ștergere folder.

Puteți afla parametrii aferenți fiecărei comenzi prin „comanda -help“. Mai multe detalii se pot afla cu „man comanda“ respectiv „info comanda“, unde „comanda“ se înlocuiește cu comanda dorită.

f) Folosirea unui file manager în mod text

Cel mai folosit file manager în mod text se numește „Midnight Commander“.

Din prima se poate observa că seamănă foarte mult cu vestitul „Norton Commander“, însă, față de acesta din urmă, Midnight Commander (în continuare referit cu denumirea scurtă - „mc“) este mult mai avansat și specific Linuxului. Pentru a porni programul, tastați comanda mc:

[tux@localhost ~]$ mc

Toate shortcut-urile cu care v-ați obișnuit în Norton Commander, Windows Commander sau Total Commander sunt valabile:

  • F5 - copiere fișier;
  • F6 - mutare fișier;
  • F8 - ștergere fișier;
  • F9 - accesare meniu;
  • F10 - ieșire din program;
  • F3 - vizualizare fișier;
  • F4 - editare fișier;
  • Shift+F4 - editare fișier nou;
  • * - selectează/deselectează tot;
  • Insert - selectează fișier curent;
  • etc.

mc știe să trateze fișiere cu denumire lungă, în cazul în care aceasta (denumirea) nu încape pe ecran, este trunchiată. Scurtarea numelui se semnalizează cu semnul tilda.

Câteva shortcut-uri mai puțin cunoscute:

  • ESC - face „escaping“ și se pot accesa diverse shortcut-uri mai ușor sau alternativ în lipsa tastelor funcționale (F). Astfel ESC urmat de un număr echivalează cu shortcut-ul prin taste funcționale: [ESC,8] = F8 - voi folosi notație [tasta1,tasta2,tasta3…] pentru a semnifica un shortcut la care se apasă taste succesiv, exemplul având semnificația de „tasta1 urmat de tasta2 urmat de tasta3…“
  • [ESC,TAB] - în editorul de text, dacă editați cod într-un limbaj de programare uzual (ex. PHP, Perl, C, etc) va arata un meniu pentru autocomplete.
  • [ESC,l] - adică „L mic“, pentru a sări la o linie după număr când editați sau vizualizați un fișier.
  • [ESC,Shift+/] - adică ESC urmat semnul întrebării pentru căutare fișier.
  • CTR+SHIFT+Insert - în editor face „paste“ din clipboard-ul sistemului

g) Cum să vizualizaţi conţinutul unui fişier

Vom proceda prin exemplificarea problemei.

*creăm un fişier text numit wineman, de exemplu din manualul pentru programul wine:

[tux@localhost ~]$ man wine >> ./wineman

*afișăm întregul rezultat al lui:

  [tux@localhost ~]$ cat ./wineman

  WINE(1)                         Windows On Unix                        WINE(1)
  NAME
       wine - run Windows programs on Unix

  SYNOPSIS
       wine program [arguments ... ]

       wine --help

       wine -version

  [ ... ]

  SEE ALSO
       wineserver(1), winedbg(1)
  Wine 0.9.55                      October 2005                          WINE(1)

Textul a fost scurtat pentru că e foarte lung.

*Pentru text foarte lung, poate ne interesează doar ultimele câteva linii. Atunci folosim comanda „tail“:

[tux@localhost ~]$ tail ./wineman

comanda va afișa ultimele câteva linii. Pentru a specifica numărul de linii ce dorim să afișăm folosim parametrul “-n“ astfel:

[tux@localhost ~]$ tail -n 30 ./wineman

va afișa ultimele 30 linii din fișierul wineman.

*Dacă ne interesează doar primele câteva linii. Atunci folosim comanda „head“:

[tux@localhost ~]$ head ./wineman

similar cu „tail“, putem folosi parametrul “-n“

[tux@localhost ~]$ head -n 30 ./wineman

Dacă dorim sa urmărim continuu cu „tail“ sau „head“ unele fișiere care se schimba mereu (ex. loguri), putem folosi pentru oricare dintre ele parametrul “-f“ urmat de valoarea în secunde a perioadei de refresh:

[tux@localhost ~]$ tail -f 0.01 /var/log/syslog

va urmări fișierul de syslog la fiecare sutime de secundă.

h) Cum să faceți căutări rapide în rezultatele returnate de o comandă

Pentru acest lucru ne vom folosi de o comandă care să returneze ceva informații, de posibilitatea concatenării comenzilor și de comanda „grep“. Comanda ce ne va returna rezultate multe va fi „ps aux“, o comandă ce generează lista tuturor programelor / proceselor pornite în sistem și o afișează pe ecran. Cum lista este lungă și de cele mai multe ori ne interesează doar un program anume, vom căuta în lista respectivă astfel ca să fie afișat doar ce ne interesează.

Rulăm comanda astfel, și vedem rezultatele:

[root@localhost tux]# ps aux
USER       PID %CPU %MEM    VSZ   RSS TTY      STAT START   TIME COMMAND
[kjournald]
root      1050  0.0  0.1   2636  1544 ?        S<s  09:16   0:00 /sbin/udevd -d
root      1901  0.0  0.0      0     0 ?        S<   09:16   0:00 [ksuspend_usbd]
root      1912  0.0  0.0      0     0 ?        S<   09:16   0:00 [khubd]
root      2291  0.0  0.0      0     0 ?        S<   09:16   0:00 [kondemand/1]
root      2488  0.0  0.0      0     0 ?        S<   09:16   0:00 [kjournald]
daemon    2964  0.0  0.0   1684   332 ?        Ss   09:16   0:00 /usr/sbin/atd
root      3268  0.0  0.0   2724   804 ?        Ss   09:16   0:00 crond -p
root      4876  0.0  0.0   4484   780 ?        S    09:16   0:00 ntpd -u ntp:ntp -p /var/run/ntpd.pid -g
tux     6206  0.0  0.0      0     0 ?        Z    09:19   0:00 [consolehelper-g] <defunct>
root      6393  0.0  0.0   1668   464 ?        Ss   09:19   0:00 /sbin/ifplugd -b -i eth0
**tux     6573  1.3 12.2 304920 125204 ?       Sl   09:19   1:48 /usr/lib/opera/9.50-20071024.6/opera -style ia_ora**
**tux     6967  0.0  0.0   2780   692 ?        S    09:26   0:00 /usr/lib/opera/9.50-20071024.6/operaplugincleaner 6573**
tux    11767  0.1  2.4  44540 25112 ?        S    11:07   0:01 konqueror /home/tux
tux    12011  0.0  0.5  30488  5240 ?        S    11:12   0:00 kio_file [kdeinit] file /home/csabi/tmp/ksocket-csabi/klau
tux    12104  0.0  1.0  32832 10768 ?        S    11:14   0:00 kio_uiserver [kdeinit]
tux    12208  0.0  0.1   3596  1224 ?        S    11:16   0:00 /bin/sh /usr/lib/ooo-2.2/program/soffice -writer /home/tux/Personal/consol
tux    12223  1.0  7.7 208036 79220 ?        Sl   11:16   0:07 /usr/lib/ooo-2.2/program/soffice.bin -writer /home/tux/Personal/consola_al
tux    12236  0.0  1.7  39772 17596 ?        S    11:16   0:00 kwrite [kdeinit] /home/tux/Personal/consola_cuprins
root     12782  0.0  0.0   2580   852 pts/3    R+   11:27   0:00 ps aux

Notă: Rezultatul a fost scurtat pentru că altfel se întindea pe 4-5 pagini. Rezultatul pe care o să-l obțineți va fi, evident, oarecum diferit datorită faptului că veți rula programe diferite.

Remarcați liniile îngroșate. Asta este ce ne interesează. De fapt, acele 4 linii sunt doar 2 linii, doar că nu încap în lungime. Ce au în comun cele două linii și ne poate interesa? Au programul „opera“ (un webbrowser ce tocmai este pornit). Dacă ne interesează doar acest lucru, folosim comanda „grep“. Aceasta are următoarea sintaxă:

grep text_de_cautat

Sintaxa menționata va căuta în asa numitul „stdout“ (Standar Output - Ieşire Implicită) care în cele mai multe cazuri este ecranul.

[root@localhost tux]# ps aux | grep opera
tux     6573  1.3 12.2 304920 125204 ?       Sl   09:19   1:48 /usr/lib/opera/9.50-20071024.6/opera -style ia_ora
tux     6967  0.0  0.0   2780   692 ?        S    09:26   0:00 /usr/lib/opera/9.50-20071024.6/operaplugincleaner 6573
root     13143  0.0  0.0   3068   736 pts/3    R+   11:35   0:00 grep --color opera

Evident în listă s-a strecurat pe ultima linie chiar comanda rulată de noi, care conține de asemenea cuvântul opera. Pentru a evita acest lucru putem adăuga încă o comandă grep negativă:

[root@localhost tux]# ps aux | grep opera | grep -v "grep"
tux     6573  1.3 12.2 304920 125204 ?       Sl   09:19   1:48 /usr/lib/opera/9.50-20071024.6/opera -style ia_ora
tux     6967  0.0  0.0   2780   692 ?        S    09:26   0:00 /usr/lib/opera/9.50-20071024.6/operaplugincleaner 6573

Alternativ, grep știe să caute direct în fișiere. Și în acest caz, returnează linia/liniile ce conțin textul căutat. În acest context, sintaxa se modifică astfel:

grep text_de_cautat nume_fisier

Alte comenzi utile pentru formatare output:

  • wc - numara cuvintele, sau liniile (cu parametrul “-l“)
  • sed - cauta și executa expresii regulate pe stdout
  • awk - conține funcții avansate de formatare/prelucrare a textului de pe stdout

i) Cum să verificați ce procese/programe rulează pe sistem, cât consumă din resursele sistemului și cum să le opriţi

Lista tuturor proceselor / programelor pornite poate fi consultată cu comanda „ps“, iar parametrii cei mai folosiți sunt „aux“ comanda modificându-se astfel, iar rezultatul cum se vede în exemplul următor:

[root@localhost tux]# ps aux
USER    PID %CPU %MEM  VSZ RSS TTY STAT START TIME COMMAND
root      1  0.0  0.0 1652 560 ?   Ss   09:15 0:01 init [5]
root      2  0.0  0.0    0   0 ?   S<   09:15 0:00 [kthreadd]
root      3  0.0  0.0    0   0 ?   S<   09:15 0:00 [migration/0]
root      4  0.0  0.0    0   0 ?   S<   09:15 0:01 [ksoftirqd/0]
root      5  0.0  0.0    0   0 ?   S<   09:15 0:00 [migration/1]
root      6  0.0  0.0    0   0 ?   S<   09:15 0:00 [ksoftirqd/1]
root      7  0.0  0.0    0   0 ?   S<   09:15 0:00 [events/0]
[...]

Lista a fost scurtată pentru că pe un sistem rulează zeci sau sute de procese simultan.

Ce ne interesează cel mai mult din rezultate:

  • USER - utilizatorul care a pornit procesul. Numai acest utilizator sau root poate opri procesul respectiv.
  • PID - identificatorul procesului, un număr unic asignat fiecărui proces. Prin acest număr poate fi identificat orice proces. De exemplu acelaşi utilizator porneşte acelaşi program de 2 ori în acelaşi moment. Nu ar exista nici o deosebire intre ele, dacă nu ar avea un identificator unic.
  • COMMAND - comanda / programul efectiv rulat.

Dacă dorim sa vedem topul proceselor în funcție de utilizare procesor, ne folosim de progrămelul „top“:

[root@localhost tux]# top
top - 10:52:57 up  1:37,  1 user,  load average: 0.10, 0.22, 0.18
Tasks: 159 total,   1 running, 158 sleeping,   0 stopped,   0 zombie
Cpu(s): 15.3%us,  2.0%sy,  7.1%ni, 70.4%id,  5.0%wa,  0.2%hi,  0.0%si,  0.0%st
Mem:   1026100k total,  1012036k used,    14064k free,    25680k buffers
Swap:  1020116k total,        0k used,  1020116k free,   423000k cached
PID USER      PR  NI  VIRT  RES  SHR S %CPU %MEM    TIME+  COMMAND
7273 tux     39  19 94532  44m  10m S   21  4.5   3:16.55 operapluginwrap
10338 tux     20   0  276m  80m  57m S   19  8.1   0:10.48 soffice.bin
5115 root      20   0  455m 107m 6464 S    7 10.7   4:13.41 X
6271 tux     20   0 92456  11m 4076 S    1  1.1   0:38.95 compiz
6290 tux     20   0 44632 6732 4936 S    1  0.7   0:31.29 artsd
6310 tux     20   0 68752  28m  15m S    1  2.9   0:33.13 superkaramba
6547 tux     20   0  213m 126m  17m S    1 12.6   1:21.69 opera
5207 mysql     20   0  108m  14m 3580 S    0  1.5   0:01.80 mysqld
6272 tux     20   0 18760 9300 5908 S    0  0.9   0:05.29 emerald
6274 tux     20   0 40376  16m  12m S    0  1.6   0:04.09 kdesktop
6277 tux     20   0 39660  17m  13m S    0  1.7   0:06.92 kicker
6479 root      20   0 32876  13m  10m S    0  1.3   0:01.70 yakuake
11195 root      20   0  2328 1012  764 R    0  0.1   0:00.03 top

„top“ afișează doar atâtea procese câte încap în ecran. Cel mai consumator proces de resurse va fi pe primul loc din listă. După cum se poate observa, lista seamănă cu cea generată de „ps“. Primele 3-4 linii prezintă un sumar referitor la resursele sistemului. Hotkeys:

  • 1 - apăsând tasta „1“ în top puteți vedea consumul de resurse pe fiecare core/procesor în parte
  • s sau d - vă permite setarea perioadei de reîmprospătare a interfeței, se specifică în secunde sau fracțiuni ale acestuia
  • o - vă permite modificarea coloanelor
  • q - ieșire din top
  • h - help, o lista cu toate comenzile posibile în top

Dacă un proces trebuie oprit și nu există altă metodă decât linia de comandă pentru acest lucru (ex. se blochează o aplicație și nu mai reacționează la click-uri cu mouse-ul), se poate folosi comanda „kill“ care are mai multe nivele de a forța oprirea aplicației. Astfel:

kill 11195

va omorî procesul aferent programului top din exemplul de mai sus. Evident rulat ca root.

kill -9 11195

va face același lucru în cazul nostru. Opțiunea “-9“ înseamnă cel mai mare nivel de forțare a opririi unui proces.

Să înțelegeți mai bine… „kill“ trimite o cerere către aplicație ca aceasta să se oprească și așteaptă cu răbdare răspunsul ei. „kill -9“ trimite un ordin către aplicație să se oprească și nu-l interesează ce părere are aplicația despre acest lucru.

j) Cum să aflați mai multe despre sistemul vostru

Un mic sumar despre Linuxul instalat, numele computerului, versiunea de kernel și procesor se poate afla astfel:

[root@localhost tux]# uname -a
Linux localhost 2.6.22.18-laptop-1mdv #1 SMP Mon Feb 11 15:20:57 EST 2008 i686 Genuine Intel(R) CPU           T2060  @ 1.60GHz GNU/Linux

Un program interesant și performant pentru informații hardware se numește „hwinfo“. De obicei nu se instalează pe sistem automat, asa că îl puteți pune cu comanda:

[root@localhost tux]# urpmi hwinfo   

După instalare, pentru o listă completă, foarte lungă (peste 1000 de linii), rulați pur și simplu „hwinfo“ astfel:

[root@localhost tux]# hwinfo   

Partea frumoasă a programului este că poate să vă returneze doar informațiile ce vă interesează cu ajutorul unui set de parametri. De exemplu pentru informații despre sunet rulați „hwinfo –sound“ și veți afla tot ce știe sistemul despre plăcile de sunet:

[root@localhost tux]# hwinfo --sound
11: PCI 1b.0: 0403 Audio device
[Created at pci.300]
UDI: /org/freedesktop/Hal/devices/pci_8086_27d8
Unique ID: u1Nb.Xr0+ey1p7G5
SysFS ID: /devices/pci0000:00/0000:00:1b.0
SysFS BusID: 0000:00:1b.0
Hardware Class: sound
Model: "Hewlett-Packard Company 82801G (ICH7 Family) High Definition Audio Controller"
Vendor: pci 0x8086 "Intel Corporation"
Device: pci 0x27d8 "82801G (ICH7 Family) High Definition Audio Controller"
SubVendor: pci 0x103c "Hewlett-Packard Company"
SubDevice: pci 0x30bb
Revision: 0x02
Driver: "HDA Intel"
Driver Modules: "snd_hda_intel"
Memory Range: 0xd8240000-0xd8243fff (rw,non-prefetchable)
IRQ: 22 (348502 events)
Module Alias: "pci:v00008086d000027D8sv0000103Csd000030BBbc04sc03i00"
Driver Info #0:
  Driver Status: snd_hda_intel is active
  Driver Activation Cmd: "modprobe snd_hda_intel"
Config Status: cfg=new, avail=yes, need=no, active=unknown

Alte comenzi pentru informații despre componentele calculatorului:

  • lshw
  • lsusb
  • lspci
  • lmsensors

k) Unde se ascund fișierele de configurare ale diferitelor componente hard și soft

Deoarece fiecare program are configurațiile într-un mod specific, în acest capitol vom recurge la generalități și la câteva exemple semnificative.

Setările la nivel de sistem ale aplicațiilor se află în general în folderul /etc. Trebuie știut că orice configurație a unui program nu este altceva decât un fișier text prin care se setează parametri specifici doriți. Parametri specifici setărilor utilizatorului sunt în folderul utilizatorului, respectiv în subfoldere ale acestuia.

În momentul în care rulați un program acesta citește configurațiile în ordinea:

  1. configurațiile la nivel de sistem;
  2. configurațiile la nivel de utilizator - dacă aceleași opțiuni apar în amândouă, cele de utilizator anulează cele de sistem;
  3. configurațiile la nivel de parametri atașați comenzii - care, dacă e cazul, anulează toate setările parametrilor specificați prin fișiere de configurare.

De asemenea, setări adiționale ale unor aplicații pot fi găsite în subfoldere din “/usr“. Câteva exemple:

  • Setări pentru rețea - /etc/sysconfig/network-scripts/ , /etc/sysconfig/neworking/
  • Setări pentru DNS-uri - /etc/resolv.conf
  • Setări pentru interfața grafică - /etc/X11/xorg.conf
  • Setări pentru numele calculatorului - /etc/hosts
  • ş.a.m.d.

l) Cum să faceți un program să ruleze la pornirea sistemului (ca serviciu)

Există mai multe metode. Pentru a putea alege cea mai potrivită metodă în cazul vostru, iată principiul.

Un sistem Linux trece prin mai multe nivele de funcționare. Ultimul nivel este interfața grafică. La fiecare nivel (numit în engleză „runlevel“ sunt disponibile anumite servicii și se rulează anumite aplicații). În folderul /etc găsiți un subfolder numit „rc.d“. Aici se află tot secretul. În continuare ne vom referi doar la aspectele care ne interesează ca utilizator obișnuit, mai precis:

1) /etc/rc.d/init.d/ (sau pe majoritatea sistemelor există un link direct din /etc - /etc/init.d/). Aici se află scripturile ce pornesc diferite aplicații. Fiecare fișier executabil din acest folder primește cel puțin 3 parametri:

  • start - pentru a porni un proces oprit;
  • stop - pentru a opri un proces pornit;
  • restart - pentru a reporni un proces pornit - dacă procesul nu este pornit se va afișa eroare la oprire și succes la pornire.

Opțional, majoritatea au și parametrul:

  • stat - pentru a afișa informații despre starea procesului.

Toate fișierele din acest folder init.d au un link corespunzător in folderul cu nivelul de rulare asociat (rc.1…6). Pentru a face managementul rulării scripturilor la diverse nivele se folosește comanda „chkconfig“. Nu vom intra in detaliu, cei interesați pot consulat „man chkconfig“ si „chkconfig –help“.

:!: Alternativ serviciile pot fi pornite/oprite cu comanda service

2) /etc/rc.d/rc.local - este un fișier în care se trec comenzile ce se doresc a fi rulate după ce toate celelalte procese au fost pornite.

3) Pentru rularea programelor automat de către utilizator la logarea în interfața grafică se folosesc folderele specifice interfețelor grafice. De exemplu, pentru KDE, acest folder este ~/.kde/Autostart/

Orice fișier executabil pus în acest folder va fi rulat în cadrul interfeței KDE imediat după ce utilizatorul respectiv s-a autentificat cu succes. KDE va rula aceste programe ca și cum utilizatorul ar da dublu-click pe ele. Este bine de știut că se pot întâmpla unele situații neașteptate. De exemplu, un mic script (adică un fișier text) poate fi interpretat în două feluri: ori rulat direct, fiind executabil, ori deschis ca fișier text într-un editor de text. Pentru eficienta maximă, recomand să puneți în Autostart link către fișierul ce se dorește a fi rulat.

m) Cum accesați manualul inclus în Linux pentru toate aplicațiile

Foarte pe scurt, pentru că s-a mai discutat în capitolele anterioare:

  • comanda „man“ urmat de numele programului;
  • comanda „info“ urmat de numele programului;
  • fișierele de documentații găsite sub diferite formate (text, html, help) și în mai multe limbi le găsiți aici: /usr/share/doc/

n) Cum să rulați aplicații grafice cu parametri speciali

Doar un exemplu - acest punct se leagă de punctul k)/3.

Cele mai multe aplicații grafice sunt doar interfețe pentru programe executate în linie de comandă. Aceste aplicații oferă posibilitatea setării unor parametri într-un mod mai comod și mai prietenos decât să fie scrise cu mâna și memorate pe de rost de utilizator. Alte aplicații grafice sunt în totalitate de sine stătătoare, însă pot fi pornite de la linia de comandă cu parametri specifici.

Ca exemplu vom trata programul de vizualizat filme „mplayer“. Cazul este și o mică excepție de la ce am spus mai sus. Programatorii au realizat două executabile:

  • mplayer - variantă numai la linie de comandă, fără interfața grafică;
  • gmplayer - variantă ce conține atât mplayer cât și o interfața grafică, compilate într-un singur executabil.

De ce două versiuni? Pentru că mplayer se dorește a fi un player care să funcționeze pe orice sistem. Astfel, pe un hardware învechit sau mai slab, „mplayer“ va da rezultate mai bune pentru că nu mai încarcă și interfața grafică. Pe de altă parte interfața grafică oferă câteva zeci de setări și opțiuni, pe când profesioniștii ar prefera varianta de la linie de comandă pentru că pot să-i atașeze mai multe sute de opțiuni obținând astfel rezultate mai bune.

Propun câteva exemple practice:

1) ascultați radio cu „mplayer“:

mplayer -playlist http:%%//%%www.csabaradio.hu/listen128.m3u

opțiunea “-playlist“ indică faptul că parametrul ce urmează este un playlist. Dacă doriți conectarea directă la un stream, treceți adresa lui imediat după „mplayer“. „mplayer“ știe să facă diferența în funcție de ce are ca parametru. Dacă-i dați parametru un film, va arăta filmul, dacă-i dați parametru un stream, va cânta radioul online respectiv, dacă-i dați un mp3 sau alt fișier de sunet, va ghici că este sunet și va cânta.

2) iată cum se pornește un film cu parametri speciali:

mplayer /nume/film.mkv -lavdopts skiploopfilter=all -autosync 1 -framedrop

3) sau asa poți asculta toate piesele din folderul curent și subfolderele sale într-o ordine aleatoare:

find . | mplayer -shuffle -playlist

o) Cum să vă accesați calculatorul de la distanță

În acest capitol ne vom referi la două metode de accesare a computerului de la distanta. Prin definiția de „distanta“ se înțelege rețea locală sau Internet. Cu alte cuvinte, orice alt calculator care prin metoda unei căi de comunicare poate iniția și crea o legătură cu calculatorul vostru. Prima metodă este cea mai des utilizată și se numește SSH (Secure Shell). Tehnologia folosită este una destul de sofisticată. Pentru utilizator este suficient să știe că această comunicare este criptată și securizată. Cu alte cuvinte nu poate o a treia persoană să „asculte“ comunicarea între voi și calculatorul la care v-ați conectat.

1) SSH este un sistem bazat pe arhitectura server-client. Serverul oferă serviciul de ssh cu ajutorul daemon-ului sshd. Clientul, cu aplicația ssh, se conectează la server. În urma conexiunii, pe ecranul clientului apar date de pe server. Clientul vede efectiv același lucru ce ar vedea stând în fața serverului pe monitorul acestuia fiind logat în mod text. Toate comenzile lansate de client sunt rulate pe server, toate programele lansate de client sunt pornite de fapt pe server, toate operațiile cu fișiere se întâmplă pe server, clientul beneficiază doar de conexiune pe post de „monitor“.

Dacă clientul este tot pe un calculator cu Linux și rulează interfață grafică, se pot porni și programe grafice (ex. Firefox). Fereastra va apărea la client, în sistemul lui de ferestre/interfață grafică, dar va rula la fel cum a fost specificat mai sus, pe server.

Configurațiile se țin în /etc/ssh/sshd.conf, iar serverul sshd se pornește cu comanda:

#service sshd start

Clientul ssh se pornește cu comanda:

ssh utilizator@nume_server

sau

ssh utilizator@ip_server

Mai multe despre configurarea clientului ssh găsiți la configurarea_ssh_client

2) VNC este un sistem prin care se poate conecta în mod grafic la server. Aplicația server se numește „vncserver“, aplicația client se numește „vncviewer“, iar parola pentru server se setează cu ajutorul comenzii „vncpasswd“. Trebuie menționat că VNC nu este specific Linux, ci este cross-platform, adică este pentru toate sistemele de operare și poate fi folosit în situații mixte.

Pe Linux, „vncserver“ va porni încă un server X la care un client va avea acces pe baza parolei setate cu „vncpasswd“. Utilizatorul conectat implicit (logat în interfața grafică) va fi cel care pornește serverul.

p) Alte referințe on-line

Firewall și comunicări în rețea


În acest capitol vă vom prezenta tehnologia de firewall din Linux. În Mandriva Linux există mai multe metode de a configura și controla firewall-ul, dar toate interfețele grafice și de text de fapt controlează același program, numit iptables. Noi vom trata direct configurarea acestuia din urmă, iar dacă un utilizator dorește să se folosească de orice altă aplicație, asta rămâne la alegerea lui.
Dar înainte să ne apucăm de firewall trebuie să facem o mică introducere în comunicări în rețea. Astfel, toate comenzile și parametrii de la firewall vor fi mai ușor de înțeles.
Comunicarea în rețea (inclusiv Internet) se face pe protocolul TCP/IP și/sau UDP. Sunt și alte tehnologii, dar acum ne vom rezuma la ce e mai important. Astfel comunicarea se realizează întotdeauna între 2 părți. Fiecare comunicare în parte are o sursă și o destinație. Evident, părțile pot realiza mai multe comunicări simultan pe baza unei reguli clare. Fiecare parte (sursă și destinație) are un identificator unic, o adresă unică, numită adresă IP. Mai mult, fiecare comunicare, în funcție de caracterul ei se desfășoară pe un port anume. Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă, vom studia graficul următor:


Pentru cineva care nu cunoaște rețele, cea mai bună analogie din viața reală se poate face cu poșta. Fiecare calculator (dreptunghi albastru) reprezintă o casă (de expeditor sau destinatar) și fiecare port reprezintă o poartă prin care se poate intra în sau ieși din casa respectivă. Fiecare pachet trimis de la o casă la alta are o adresă (casa, adresa IP) și o poartă (portul).
Porturile pot fi de două feluri: porturi prin care se primește un pachet (adică o legătură nouă de rețea, o comunicare nouă, etc) sau porturi prin care se trimit pachete (se inițiază legături de rețea). Ca să poți recepționa un pachet pe o poartă, trebuie cineva să stea în spatele ușii și să preia pachetul. La fel este și cu rețelele, pentru a accepta o conexiune nouă, trebuie să existe un program care ascultă pe portul respectiv. De exemplu, când vizionați o pagină web cu browserul vostru preferat, de fapt inițiați o legătură către portul 80 al unui server web. Acel server ascultă pe portul respectiv și vă va răspunde. Portul ce îl folosiți pe computerul propriu pentru a ”ieși” este primul port nefolosit.
Pe un computer exista 65536 (2^16) porturi pentru comunicări pe rețea. Acesta este numărul total și trebuie să deservească atât porturile pentru intrare, cât și cele pentru ieșire.
Un port pentru intrare poate accepta mai multe conexiuni simultane, iar un port pentru ieșire poate deservi o singură conexiune la un moment dat. După terminarea conexiunii, portul devine liber. În principiu, porturile între 0 și 1024 sunt destinate intrărilor, adică diferitelor aplicații care ascultă pe aceste porturi (de exemplu, ftp/21, ssh/22, http/80, share windows sau samba / 139, 140, etc). Porturile peste 1024 sunt în principiu destinate ieșirilor. Această regulă nu este însă bătută în cuie. Orice program poate fi setat să folosească un alt port (ex. ssh/12345 este valid), în aceste cazuri, sistemul va ști că portul este ocupat și nu va încerca să-l folosească pentru ieșire.


Un firewall nu face altceva decât permite utilizatorului un control asupra comunicării pe diferite porturi dinspre/către diferite adrese IP.


iptables – programul de firewall din Linux – lucrează cu 3 chain-uri (lanțuri) principale: INPUT (intrare), OUTPUT (ieșire) și FORWARD (trimitere mai departe). Fiecare chain are o regulă implicită: ACCEPT (permite) sau REJECT (interzice). Pentru setări mai sofisticate se pot defini chain-uri personalizate și reguli auxiliare.
În Mandriva Linux, setarea implicită este ACCEPT pentru toate chain-urile. Adică se permite comunicarea pe toate direcțiile pentru toți și către oricine. Starea curentă a firewall-ului se verifică cu comanda: # iptables -L Dacă se dorește ca să nu se rezolve numele de domeniu se poate adăuga și parametrul -n:

# iptables -L -n

iar rezultatul pentru un iptables cu setările implicite este:

Chain INPUT (policy ACCEPT)
target     prot opt source               destination

Chain FORWARD (policy ACCEPT)
target     prot opt source               destination

Chain OUTPUT (policy ACCEPT)
target     prot opt source               destination


Pentru a introduce reguli folosiți comanda iptables cu opțiunea -A sau -I (i mare). -A va adăuga regula la capătul listei, iar -I la începutul listei. De ce este asta important? Pentru că iptables parcurge listele de sus în jos și se oprește în momentul în care găsește o regulă ce este adevărată. În caz de nici o regulă nu este adevărată, se aplică regula implicită (cea de la ”policy” din exemplul de mai sus).
Deja puteți intui mai multe logici principale de control al accesului de rețea. Cele mai des folosite 3 logici sunt:

  • implicit ACCEPT și reguli pentru interzicerea comunicării;
  • implicit REJECT sau DROP și reguli pentru permiterea comunicării;
  • implicit ACCEPT, reguli pentru permiterea comunicării și o ultima regulă ce să fie adevărată tot timpul și să interzică comunicarea.


Să presupunem că avem un calculator Linux ce este un server WEB, server mail și SSH. O configurație de iptables se face astfel:

iptables -A INPUT -i eth0 -p tcp --dport 80 -j ACCEPT
iptables -A INPUT -i eth0 -p tcp --dport 25 -j ACCEPT
iptables -A INPUT -i eth0 -p tcp -s 11.22.33.44 --dport 22 -j ACCEPT
iptables -A INPUT -i eth0 -p tcp --dport 1:1024 -j REJECT


Haideți să explicăm pas cu pas ce se întâmplă:
presupunem regulă implicită ACCEPT
prima comandă permite accesul pe portul 80 (HTTP/WEB) pe placa de rețea eth0 de la orice sursă
a doua comandă la fel, pentru serverul de mail, port 25 (protocolul SMTP)
a treia linie permite accesul către portul 22 (SSH) numai din partea computerului cu adresa IP 11.22.33.44
ultima linie interzice accesul pentru toată lumea pe placa de rețea eth0 pentru toate porturile între 1 și 1024


Când un calculator va încerca să se conecteze la computerul nostru, iptables parcurge lista de sus în jos și compară fiecare regulă cu noua conexiune. Astfel, să zicem că cineva vrea să se conecteze prin SSH la computerul nostru. Prima regulă nu va corespunde, iptables merge mai departe, a doua regulă tot nu va corespunde, iptables merge mai departe, la a treia regulă se verifică adresa IP a celui ce vrea să se conecteze la noi prin SSH, dacă acest computer are IP-ul din regula noastră, se permite conexiunea și nu se mai face nici o altă verificare pentru conexiunea curentă. Dacă adresa IP este alta, se trece la ultima regulă, care este adevărată, și se refuză conexiunea.

\\La fel se specifică și regulile pentru OUTPUT și FORWARD. Parametrii cei mai importanți pentru iptables sunt:


-A specifica chain-ul dorit
-i interfața (placa) de rețea la care se referă regula
-p protocolul pentru care se aplică regula (tcp în exemplul nostru)
–dport portul destinație al comunicării
–sport portul sursă al comunicării (nu apare în exemplu)
-s adresa IP a sursei comunicării
-d adresa IP a destinatarului comunicării
-j acțiunea de luat


Mai multe detalii puteți afla din manualul iptables. $ man iptables

Linkuri utile din lumea GNU/Linux

FIXME

Index

FIXME Termenul Pagina Termenul Pagina

/ 06,09,11,51,65 Linkuri utile 85 /etc 51,73 Linux 04 /home 6,09,51,6545 Live-CD 04,43 /media 51 Live-USB 04 /mnt 13,51 Login Screen 27 Adobe Reader 35 Managerul de pornire 26 Arhitectura (architecture) 30 Mandriva Control Center (MCC) 32,57 Arhivare 36 Manslide 36 Ark 36 MC 54,68 Automatic time syncronization 20 md5sum 06,56 bash 62, 64, 81 Memory test 07 Battle for Wesnoth 58 MIB Live Games 60 BIOS 06, 26 Midnight Commander 54,68 Bittorent 35 NTP 20 Boot 0 6, 27, 43,51 Open Source 04 Calculator 04, 05, 24, 43,62,75 Ora locală 14 chgrp 54 Parola 17,28,32,45 chown 54 Partiționare 09,10 Codecuri video 35 PeaZip 36 Configurarea conexiunii 46 Pidgin 36 Configurarea mediilor 29, 49 PPPoE din consolă 46 Consola 31, 46, 62 PPPoE la instalare 22 Custom install 14 Project Diaspora 58 DC++ 35 QuickLaunch 29 Desktop Environment 04, 09, 40 qwerty/qwertz 21 Dependințe 34,38,48 Reboot rapid 43 Detalii (Details) 16 Regional settings 20 Detecție hardware 47 Repository 29 Distribuție 04,05 Root 06,17 Download Manager 05 Root user 17 Drepturi de acces 52 RPG 58 Easyurpmi 29 Setare parola root 17 Exemplu 09,10 Setări regionale 20 Extensii pentru OpenOffice 47 Shell 62 Firefox 05, 29, 55 Skype 36 Flash 35 Slideshow 36 Forum 01,03,05 su 29,32 FreeDroid 58 Sumar operații (summary) 25 Games 60 System tray 29,44 GNOME 04,14 Tastatură 21,55 GNU GPL 03 Terminal 31,63 GRUB 17,43 Timezone 19 Hotkeys 55 TORCS 59 ImgBurn 06 Tremulous 59 Instalarea programelor 32 True Type fonts (TTF) 47 Instant Messaging 36 Update 52 iptables 81 update 48 IRC 36 URPMI 48 Java 35 URPMI database locked! 44 Jocuri 58,61 Video driver 35 KDE 04, 14, 35,40,55 Wesnoth 53 Keyboard 21 Wine 56 Konsole 31,64 Wormux 54 Kwin 40 XChat 34 Kopete 36 xterm 59 Licența 04 Yahoo! Messenger 33 Limba 04,07

Notite Personale

:-)

Coperta 4


Echipa MandrivaUsers România are plăcerea să vă prezinte sistemul de operare Mandriva Linux 2009.1 Spring! Acest sistem de operare conține și folosește cele mai noi inovații software posibile, pentru a oferi utilizatorilor o experiență unică și pentru a înlocui cu succes sistemele de operare plătite.
Prezentul ghid acoperă capitolele cele mai importante, cum ar fi instalarea sistemului de operare, configurarea acestuia, instalarea aplicațiilor suplimentare, folosirea consolei și chiar mici secrete.
Lumea Open Source nu trebuie să fie un tărâm mistic pentru nimeni. În ultimii ani, această lume a evoluat destul de mult încât să ofere fiecărui utilizator indiferent de nivelul de experiență al acestuia, maximum de productivitate cu minimum de efort, și aceasta folosind o interfață simplă și intuitivă. Folosind Linux beneficiați de avantajele unui sistem de operare practic neafectat de viruși și alte amenințări, fiind cu toate acestea gratuit, rapid, performant și foarte ușor de utilizat. De asemenea, gama de aplicații disponibilă poate deschide și edita toate tipurile de fișiere sau executa toate operațiile cu care ați fost obișnuit în alte sisteme de operare.
În speranța că v-am trezit interesul, vă facem o invitație călduroasă să testați acest sistem de operare cu ajutorul prezentului ghid, care a fost alcătuit special pentru a face tranziția la Mandriva cât mai ușoară posibil pentru oricine.

Autorii


Sectiunea 1
Sectiunea 2

mandriva/ghid/sectiunea_3.txt · Ultima modificare: 2010/12/06 15:10 (editare externă)